Skip to content

Clopoţelul pensionarilor – o întâlnire de suflet la CSEI Arad

Posted in Uncategorized

O străveche zicală românească spune că „dacă nu ai un bătrân în casă, să-l cumperi”, iar dacă îl ai, as adăuga, să-l cinsteşti pentru vârsta pe care o are.

Vineri, 15 ianuarie în ultima zi de şcoală a acestui an, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad a sunat ultimul clopoţel, dar nu pentru elevi, ci pentru… profesori. Pentru toţi profesorii pensionaţi după 1990 a fost Clopoţelul Pensionarilor.

La iniţiativa conducerii şcolii, într-un cadru festiv şi extrem de emoţionant alături de profesorii activi şi de cei trei proaspăt pensionari din acest an au fost invitate toate cadrele didactice, dar şi cele nedidactice şi personalul auxiliar pensionate în ultimii 28 ani, la o întâlnire de suflet, un lanţ al generaţiilor, legat prin respect şi consideraţie. „Am inițiat această întâlnire cu gândul de a șterge uitarea ce s-a așternut peste locul fiecăruia dintre voi, cei care ați modelat mințile și ați format caractere, onorând învățământul special cu activitatea dumneavoastră. Pasiune, dăruire, seriozitate, consecvență sunt câteva dintre atributele ce pot fi asociate personalității dumneavoastră, calități pe care le-ați pus în slujba copiilor asigurându-le reușita și succesul. Ați revărsat înțelepciune și căldură, ați știut să mângâiați și să alinați, reușind recuperarea elevilor și integrarea lor în societate, așa încât să răspundă provocărilor vieții. Pentru mine și pentru noi ați fost repere profesionale și morale, priveam cu interes și multă atenție la felul în care ați abordat copiii, de la voi am furat meserie și dacă școala se află acum în acest punct, vă asigur că este și meritul dumneavoastră, fiecare punând o cărămidă la temelia ei. Pentru toate acestea, permiteți-mi ca în numele colegilor mei să vă mulțumesc pentru ceea ce ați însemnat pentru această școală, să vă asigur că vă păstrăm o frumoasă amintire și o vie recunoștință, dorind ca Dumnezeu să vă ocrotească, să vă dea sănătate, multe, multe zile senine, liniște, bucurii și împliniri nenumărate alături de cei dragi și oricând ușa școlii este larg deschisă pentru voi. Pensie ușoară, plăcută și îndelungată!” a spus în discursul său cu emoţie vădită şi recunoştinţă, prof. Olimpia Piroş, directoarea CSEI Arad.

Întâlnirea a avut loc chiar în sala profesorală, vestita cancelarie, locul în care s-au depănat amintiri peste amintiri, cuvinte de apreciere, lacrimi şi emoţii, unde mai tinerii profesori şi-au reîntâlnit mentorii, unde bucuria revederii a fost copleşitoare. Binecunoscutul scriitor şi fost director al şcolii, Horia Ungureanu a mulţumit conducerii actuale pentru aprecierile făcute, dar mai ales că nu au fost daţi uitării.

Toţi cei aproape 35 de pensionari prezenţi au primit câte o floare în semn de omagiu şi un Certificat de Apreciere pentru întreaga activitate desfăşurată în şcoală, iar la final, muzica şi voia bună i-a reunit pe toţi cei prezenţi la întâlnire.

 

 

a consemnat,

prof. Laura Chîlnicean

Comments are closed.

Font Resize