Skip to content

Sponsorizare Auto  Schunn  Arad și Club Lions ,,Arad 2007”

Posted in Uncategorized

27  septembrie 2108, o zi de toamnă aurie.

Club Lions ,,Arad 2007” finalizează acțiunea de pregătire a elevilor pentru începerea anului școlar la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad.

Emoție, curiozitate, ochișori rotunzi, mirați și zâmbete timide.

Grupul reprezentativ al școlii – șase fete și șase băieți – sunt invitați să îmbrace pentru prima oară noul echipament sportiv donat de către Club Lions ,,Arad 2007”.

La început parcă nu știau dacă se potrivesc, dacă nu, dacă e nevoie să le îmbrace sau nu pentru ora de sport…Iată-ne și pe terenul de sport din curtea școlii. Profesorul de sport, dl Man Honoriu , cu voce sigură și calmă conduce încălzirea elevilor și în curând, aproape fără să prindă de veste, elevii sunt angajați într-un meci de fotbal între echipa de fete și cea de băieți.

Copii parcă zboară. Nimic nu li se mai pare a fi un efort. Se uită din când în când mirați și parcă uimiți la tricouri, le netezesc pe furiș, mândrii, cu mâna… Pantalonii scurți din material ușor și lucios lucesc în razele generoase ale soarelui de septembrie. Nu mai par a fi nici neobișnuiți, nici largi, nici mari, sunt de-a dreptul fermecați. Sunt ceea ce a lipsit până acum ca elevii să se simtă și să se sudeze într-o echipă reprezentativă a școlii demnă, unită și încrezătoare.

La sfârșitul orei de sport elevilor le vine greu să se despartă de echipament, îl pun cu mare grijă fiecare pe raftul său, verificând să nu lipsească nimic și asigurându-se fiecare că pantofii lor fermecați se odihnesc în dreptul numelui lor.

Acești copii modești au văzut un vis devenit realitate datorită sponsorizării primite. Mulțumim sponsorilor Auto  Schunn  Arad și Club Lions ,,Arad 2007” pentru marea bucurie pe care au făcut-o sufletelor de copii de la C.S.E.I. Arad. Din partea clubului la acțiune au participat președinta clubului  Oana Ioviță Magheru, Camelia Ioja, Adriana Vizental, Nora Sas și Dorina Datcu.

Mulțumim Club Lions ,,Arad 2007”, ați adus zâmbete, ați dat speranță și ați dovedit că acolo unde este nevoie, este și o acțiune Lions.

 

Poze de la eveniment

Comments are closed.

Font Resize