Bun găsit, tuturor...

„Un matematician face matematică fiindcă vede în matematică ceva frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îi e drag, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze.” (Grigore Moisil).
Parafrazându-l pe marele matematician român, Grigore Moisil, organizatorii Concursului Național „Matematica-pentru toți”, adaptat elevilor cu dizabilități intelectuale – Ediția I, văd în matematică una dintre cele mai potrivite modalități de stimulare cognitivă pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
Ca disciplină în școală – și mă refer cu precădere la învățământul special și specialintegrat – matematica poate fi foarte ușor „combinată” cu alte discipline, pentru a putea oferi elevilor acea interdisciplinaritate foarte necesară în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor și abilităților matematice, dar și pentru dezvoltarea celorlalte paliere cognitive, le „forțează” imaginația și de ce nu, chiar simțul estetic și practic.
Matematica se regăsește peste tot în mediul înconjurător și oricât de mult ne place sau nu, ea ne demonstrează de fiecare dată necesitatea și valoarea existenței ei. De aceea și organizatorii acestui Concurs au găsit de cuviință că, lansarea acestuia ca activitate extrașcolară poate fi începutul descoperirii unor talente ascunse sau dacă nu, măcar o provocare la competiție pentru elevi, iar pentru cadrele didactice, oportunitatea de a prezenta tuturor, activități de bune-practici, idei, diseminări etc, cuprinse în articolele publicate.


Mulțumim și pe această cale tuturor participanților,
vă dorim mult succes în activitățile curente și vă așteptăm
cu mult drag la Ediția a II-a a Concursului din anul școlar următor.


prof. Laura Chîlnicean

Click pe revistă pentru a răsfoi
Categories: Postări

Font Resize
en_USEnglish