Prima întâlnire de lansare a noului nostru proiect, a avut loc la Atena, în ultima săptămână a lunii iunie, la care au participat din partea școlii, prof. psihopedagog, Amalia Cojocariu (coordonator local) și prof. psihopedagogie specială, Ștefania Ureche (membră în echipa de proiect). Acesta este primul proiect de parteneriat la scară mică al CSEI Arad, în domeniul educației școlare, un alt program Erasmus + pe care școala noastră îl va avea de-acum în portofoliu. Proiectul este intitulat: “LovAble: Educație sexuală pentru copiii cu dizabilități de nivel preșcolar și primar”. Codul proiectului este 2023-2-EL01-KA210-SCH- 000174526, iar ca parteneri îi avem pe Challedu (Atena), o asociație cu experiență bogată în implementarea și derularea proiectelor cu finanțare europeană, și PSEUC (Chalkida – insula Evia), o instituție de stat, de nivel preșcolar, dedicată copiilor cu dizabilități, în special celor cu tulburări din spectrul autist.
Timp de 22 de luni vom munci și vom face lucruri frumoase împreună cu partenerii noștri, pentru clienții noștri principali – elevii, dar ne adresăm și profesorilor și, sperăm o implicare asumată și din partea părinților.
Am avut o agendă încărcată, discuții minunate, am împărtășit idei și multe râsete.
Am stabilit următorii pași pe care îi avem de făcut și vom ține comunitatea la curent.
#lovable #sexualeducation #specialeducation #ErasmusPlus